De-a v-ati ascunselea

Jocul.
Mi-a fost dor de Joc. Am avut o pauză foarte mare, şi credeam că am ruginit. M-am surprins când am aflat că nu e aşa. Am dat după o perioadă foarte lungă de un jucător, care ştie cu ce se mănâncă jocul ăsta. Şi e foarte bun, avem scor egal în permanenţă.
Şi nu, nu mă refer la replici ieftine de agăţat sau astfel de tentative puerile. L-aş numi Jocul Seducţiei, dar e aşa un clişeu marca Cosmopolitan, încât îl voi numi doar Jocul.
Un Joc extrem de complex. Schema de bază e ca la v-aţi ascunselea. Când însă te aventurezi cu totul în el, devine un vertigo periculos. Aţi văzut cum atacă pumele vânătorii? Când ei vânează altceva, care a fost gonit în prealabil de pumă acolo, ca pradă falsă. Ei bine ceva similar. Tensiunea este indispensabilă, însă dublă.
Este tensiunea concetrării pe joc, analizatul mişcărilor, împletită cu tensiunea sexuală acumulată de aşteptare, de liniştea dinaintea furtunii.
Un pas greşit, şi ai pierdut.
Jocul nostru însă, se desfăşoară la un cu totul alt nivel. Tensiunea este triplă. Pentru că avem un factor adiacent, şi provocator. Concurenţa. Săptămânal, apare câte o acţiune în care noi doi suntem concurenţi pentru “premiu”.
Societatea bârfeşte, aşadar nici unul nu poate ceda. Ergo, totul se desfăşoară într-o arenă de circ, cu sala plină de spectatori şi noi doi sus, pe sârmă.
Amândoi era să cădem de câteva ori, însă ne-am redresat în ultimul moment. Amândoi pretindem că ştim ce vrea celălalt, însă defapt nu avem nici cea mai vagă idee.
Acum se strâng norii. Urmează o nouă furtună, deocamdată ne refacem după ultima şi aşteptăm vertictul, arbitrul să înmâneze premiul. Numai că de data aceasta e puţin diferit. De data aceasta ne-am pus de acord să împărţim premiul. Evident, fiecare trage alte ponoase din acest angajament, dar toate sunt sub o ceaţă impenetrabilă pentru ochiul celuilalt. Deocamdată suntem în expectativă, ne tatonăm, şi nu ştim care va fi următoarea mişcare, şi cui va aparţine.

Această creatură mă intrigă. Suntem de acord cu cele mai ciudate lucruri, şi ne contrazicem pe cele mai ridicole. Deşi avem aceeaşi viziune asupra lumii, ea se reflectă în oglindă. Observăm aceleaşi fapte din prisme diametral opuse; asta este într-un fel un impediment, deoarece ne ajută foarte mult la muncă să observăm situaţia prin ochii celuilalt, şi pentru că am realizat asta, niciodată nu îi spunem. Însă uneori, mai scăpăm, din neatenţie. Punct-avantaj la concurent.
Nu aş numi-o idilă de birou. În primul rând pentru că un birou este ultimul loc unde ne-ai găsi pe noi, şi pentru că nu este o idilă. Nu visăm la o relaţie cu 3 copii fericiţi, pentru că această relaţie este inutilă şi deranjanţă.
Deasemenea, sunt sarcini ce ne obligă să ne privim ochi în ochi. Acestea îndr-adevăr ridică ştacheta jocului, pentru că sunt cele mai dificile de împlinit cu sânge rece cum pretindem noi că avem.

Aşadar, propun un experiment masochist, dar fructuos în final. Câtă tensiune (psihică,sexuală,sentimentală) poate susţine o fiinţă umană până la eliberare? Va urma.

Incorcondanţă temporală

Deşi foarte trist pentru pretedenţii mei de la servici, nu îmi plac bărbaţii de vârsta mea.
Mă atrag în general două tipuri de bărbaţi.
Când sunt melancolică, sau la ovulaţie, instinctul meu matern mă trage de mânecă şi mă uit la persoane cu spirit tineresc. Îi ştiţi şi voi. Genul bărbaţilor care abia au ieşit de pe băncile facultăţii. Încearcă să pară scorţoşi, poartă costum, însă pe faţă încă au urma copilăriei imprimată, urma “băiatului mamei”. Iar în pat, sunt deseori nesiguri, deşi până ajung acolo poartă o mască de mascul feroce pentru a te cuceri. Când simt nevoia de ceva uşor, sunt într-o vacanţă sau mă relaxez, un flirt cu un astfel de personaj mă destinde. Îmi oferă o introspecţie în propria-mi copilărie, amintiri ale inocenţei demult apuse. Din teza contrariilor ce se atrag, ei scot la iveală din mine femeia versată, la un dineu elegant port rochia de catifea, toată lumea este uimită cum de “tinerelul” a înhăţat aşa o pradă matură. Mă amuză situaţiile acestea, şi amândoi obţinem ceva din asta. El – respect. Eu – amuzament. Desigur, în ultimul timp am renunţat.
Alternativa este bărbatul format. Aceştia mi se par mai greu de cucerit, sunt uneori o provocare şi necesită mult mai mult efort. Excluzând cei pe care nu îi cunosc personal însă mă atrag, am cunoscut 4 astfel de bărbaţi la viaţa mea.
Doi dintre ei mi-au fost colegi de servici. Îi vom numi N (unul tizul celuilalt). Amândoi, bruneţi, impozanţi şi cu o inteligenţă peste medie. Deşi aveau aparenţa unui insensibil, în interior un ursuleţ sentimental răzbătea printre fraze şi la colţuri de privire. Desigur, când este necesar, por fi extrem de protectori cu persoana iubită, şi plini de senzualitate. Singurul obstacol, necesită alături de ei o fiinţă de acelaşi nivel intelectual.
Primul, mi-a luat ani să-l cuceresc. Clişeul evident a apărut într-un final, când nu m-a mai interesat, s-a amorezat de mine.
Al doilea avea integritate. Şi când ai integritate, nu îţi înşeli partenerul. Din păcate pentru mine, evident. Dar am apreciat asta mai mult decât dacă mi se oferea. Dar el mi-a redeschis ochii. Rutina şi societatea mă marcaseră prea puternic şi eram pe punctul de a deveni o consumeristă care se afundă în griul urbanist, când m-a scuturat bine şi mi-a reamintit ce am de făcut. De unde am pornit şi unde am ajuns. Mi-a explicat în cel mai subtil mod cu putinţă, că greşesc. Fecioarele, deşi mari critici, detest să fie criticate. Faptul că a reuşit să îmi intre pe sub piele şi să mă aducă pe calea cea bună fără să mi-o zbiere în faţă m-a făcut să îl apreciez. A fost un gentelman, şi în societatea actuală, o raritate.
Al treilea, m-a învăţat ce înseamnă sexul. De la acest bărbat am învăţat eu cum se face. M-a cules – tânără visătoare de nopţi de dragoste printre petale, şi m-a ghidat uşor pe căile pervertirii. Şocul iniţial al sexului direcţionat m-a şocat, regăsindu-mă în tot felul de situaţii, în care membrele îmi erau legate, aşezate în diverse poziţii sau supte, însă mi-a prezentat verde în faţă situaţia. Fiecare a obţinut ce a dorit din respectiva relaţie, şi nu am mai auzit de el.
Iar al patrulea a venit ultimul. Ca un ultim colţ al pătratului magic, ultima roată necesară ca autoturismul evoluţiei mele să pornească. A apărut din neant, m-a cucerit definitiv, şi a dispărut la loc. A fost singurul bărbat care am acceptat să îl împart cu prietena mea cea mai bună.
“Codul feminin” susţine că o iubire a ta nu are voie să fie reciclată de prietenele tale apropiate. Ei bine codul feminin este o porcărie. Acest bărbat mi-a demonstrat că ştie exact ce butoane să apese ca să îl iubesc atât de mult încât să îl dăruiesc şi altora. Când ai ceva extraordinar, nu poţi răbda să-l ţii doar pentru tine. Iar acest bărbat nu a făcut decât să mă sărute. De două ori. Dar din toate săruturile pe care le-am primit vreodată, acelea nu le voi uita. Sunt sigură că dacă aş mai fi stat cu el, mi-ar fi dezvăluit şi alte taine din cutia cu minuni, însă nu am avut şansa. Avea un aer extrem de exotic, ceva din senzualitatea lui Antonio Banderas în Take the Lead. Relaţia noastră, deşi a avut loc iarna, avea o legătura foarte mare cu pasiunea mea eternă, marea. Şi de la el am învăţat ce înseamnă un masaj oriental. Apoi, a dispărut la fel cum a apărut. Iar intriga mea a fost când am realizat cât de puţin ştiam despre el defapt.

Relaţia cu un bărbat mai în vârstă cere delicateţe, trebuie tratată cu o anume grijă. Subtilitatea este cheia, iar în momentul în care te-ai pripit cu un pas, ai stricat toată armonia dansului. Sunt un milion de factori care pot interveni şi care nu depind de tine. Totul este într-o continuă expectativă, iar frivolităţi precum gelozia, codul feminin, sau dispreţul faţă de celălalt nu îşi au locul.
Incorcodanţa temporală faţă de toţi aceşti bărbaţi şi-a spus cuvântul. Dar eu apreciez faptul că au avut un cuvânt de spus în cursul vieţii mele.

La suprafaţă

Acest video mă reprezintă în totalitate. M-am lovit în ultimii ani de multe reacţii superficiale. Da, teoria asta este reală. În dulapul meu e cimitirul Westwood Village Memorial Park! Vorbesc şi zboară un pelvis!
Acum, lăsând gluma la o parte. Am primit replici:
-Tu?? Să lipseşti o zi? Ah ce glumă bună!
-Ia, nu mă-nnebuni, ce ai făcut tu aşa dubios? *insert ironic tone here*
-Nu te supăra, doamna aceea are vreun necaz?
-Eşti cam insociabilă, sau introvertită poate?

Mă simt ca un muncitor al uzinelor Ford după restructurare. Am deşurubat aceeaşi piesă atâţia ani, încât dacă mai văd piesa respectivă încă odată, susţin că nu ştiu ce este acest obiect suspect.
Aşa şi cu socializarea, cu “împrietenitul”. Am cunoscut atâţia oameni ciudaţi, încât nu mai vreau să cunosc pe nimeni! M-am lăsat citită precum un pliant (nu o carte!), şi aruncată la primul coş, încât nu am de gând să mai destăinui nimic. Nu, nu vreau să ştiu nimic despre tine, şi nu am de gând să îţi împărtăşesc nimic din viaţa mea.
She’s to keep to two subjects: the weather and everybody’s health.
Detest concluziile pripite. De asta analizez oamenii. Dacă le observi comportamentul, ai putea să ai creezi imaginea unei ceţi existenţiale a lor, însă nicicum să pătrunzi cu privirea prin ea.

Astăzi a fost o zi interesantă. M-am reîntâlnit cu prietenii din copilărie. A fost atât de ciudat când ei au povestit două lucruri pe care le-au făcut în toţi aceşti ani, iar eu nu ştiam de unde să încep. Până la urmă am renunţat, am aruncat două informaţii generale.
Nu există femei timide. Există femei extrovertite, care vorbesc mult, şi nu spun nimic, şi femei introvertite, care tac, şi spun atât de multe.

Respectă-te!

Corpul meu este un templu.
Nicicând nu am suportat femeile cu viziune elegiacă asupra corpului lor.
“Ah, da, eram frumoasă când eram tânără, dar cine mai are timp acum?..”
TU, TU ai timp. Dacă tu nu ai, cine atunci? Multe mame singure acuză întreţinerea familiei ca impediment, şi faptul că nu se pot îngriji, nu au timp, nu au fonduri. Fii conştientă de importanţa existenţei tale.
Eu nu prea ma machiez. Aţi fii surprinse câte reacţii pozitive primesc la asta. Mascara, ruj, parfum. În rest, duşuri dese, epilări şi deodorant. Sunt bugetară, aşadar nu îmi pot crea o garderobă numai din haine de firmă. Corpul meu este cel mai mare atu pe care îl am, şi îl valorific cu bani puţini. Dar nu asta vă învăţ acum. Sigur că se poate, nimic nu este imposibil, dar dacă respectul lipseşte, şi îngrijirea lipseşte.
Respectul NU înseamnă:
Să îl storci de bani ca să îţi cumperi tu inutilităţi.
Să fi cea mai mesfistofelică din firmă, pentru a-ţi impune autonomia.
Să faci comentarii răutăcioase, să te aliezi cu unii calomniindu-i pe ceilalţi.
Să te dai bine pe lângă şef.
Să ai principii absurde, egocentriste şi meschine.
Respectul înseamnă să impui prin statură (impozantă), cultură (lecturi şi evenimente culturale), prezenţă de spirit, conversaţie fructoasă.
Respectul înseamnă să asculţi şi să analizezi ce spune celălalt, nu să te gândeşti ce urmează să spui tu.
Respectul înseamnă să conştientizezi câteva elemente de bază. Corpul, inima şi mintea ta, îţi aparţin în exclusivitate ţie, şi cum beneficiezi de ele, în al cui interes, este strict meritul – sau vina ta! Ideal ar fi bineînţeles, să le fructifici în avantajul tău.
Atenţie! Asta nu înseamnă să fi mironosiţă în pat.
Femeia trebuie să fie Doamnă în societate, Gospodină în bucătărie, Curvă în dormitor. Cei ce au beneficiat de compania mea sentimentală ştiu ce am înseamnă asta. Pentru că respectam criteriile sus-pomenite.
Cu părere de rău mă gândesc la viitoarele lor pasiuni. Am ridicat nişte standarde foarte sus, şi cred că le vor da ceva de furcă încercând să le atingă.
Dacă în societate sau chiar în propria sufragerie, urmele unor norme morale şi sociale mai există, în pat totul dispare. Acolo întrupăm instinctele noastre animale, şi ne bucurăm de ele la maxim (asta înseamnă că nu faci calculele pentru bugetul pe luna asta când ar trebui să ai orgasm).
Ultimul Romeo de care m-am bucurat, îmi cumpăra flori săptămânal. Din trei motive simple.
1.Prietenii lui mă iubeau – conversez pe orice temă, cu plăcere.
2.Gătesc divin.
3.Sunt deschisă la blowjob, 69, anal, menage-a-trois, voyeurism, role-playing şi jucărele.
Dacă tu nu îţi poţi oferi singură orgasm, cum vrei să o facă alţii?
Şi dacă vă întrebaţi de ce ne-am despărţit, e pentru că a plecat să muncească în State. Aici nu era apreciat la nivelul lui intelectual, şi a realizat asta la timp. Eu îmi iubesc oraşul, nu aş putea să mă despart şi de el- bărbatul din umbră ce a asistat la toate aventurile mele.
En fin, am să vă las o replică pe care eu am citit-o la 14 ani. La momentul respectiv n-am înţeles-o. Însă mi-a devenit principiu.

Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:
– Ce tip de barbat cauti?
Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
– Vrei sa stii intr-adevar?
El raspuse: Da!
Atunci incepu sa zica:
Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…
Imi pun intrebarea:
– Ce poti tu sa aduci in viata mea?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
– Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise:
– Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleg prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.
El ii zise:
– Ceri mult.
Ea raspunse:
– Valorez mult.

Friend Zone

Un alt subiect controversat. Prietenia strânsă între sexe. Să ne înţelegem: nu există.
Da, ştiu, cele care au un prieten foarte bun o să zică “nu-i adevărat”.
Am avut şi eu “prieteni adevăraţi”. Până la urmă cineva a călcat greşit şi s-a amorezat, distrugând prietenia.
O să vă dau un indiciu: Uitaţi-vă la toate stand-up sketch-urile făcute de bărbaţi. TOATE ne explică ce vor ei de la femei. Şi nu, nu este prietenie. Nu mai auziţi doar ce vreţi, ci şi ceea ce trebuie. Ştiu, nu vă place.
Cât despre femei…nu numai că am auzit asta spus de un bărbat, dar fiţi sincere, aşa e!
Prietenii sunt un fel de soluţie de rezervă când iubitul te-a rănit.
Ştii că e singurul bărbat de pe Planetă în faţa căruia poţi să blestemi liniştită toată rasa masculină, şi el va fi de partea ta.
Draga mea, îmi pare rău că trebuie să îţi frâng idealurile despre Prietenul Perfect, dar există doar două cazuri în care bărbaţii se lasă baltă unii pe alţii: pentru o femeie, sau dacă sunt homosexuali.
Nu, nu îi plac pisicuţele, şi în nici un caz nu vrea să te ajute la cumpărături de bună voie.
Bărbaţii au unele trăsături în comun, specifice sexului. O însuşire principală este neplăcerea provocată de “treburile femeieşti”. Nu, nu l-ai prins tu de picior pe Dumnezeu şi ai dat de singurul bărbat care înoată împotriva curentului de dragul prieteniei voastre. Oricât de minunat ar suna, e o iluzie în care uneori ne complacem.

Cât despre combinaţia fatală relaţie de amor-prietenie, am de dat un singur sfat: “Kids, don’t try this at home!”
Nu te cupla cu prietenul cel mai bun. Ştie când minţi. Ştie ce îţi place şi cum. Descoperirea “marilor mistere” din primele luni al relaţiei va fi inexistentă, voi deja cunoscându-vă reciproc intrinsec. Şi monotonia se va instala din prima săptămână (după ce treceţi de Awkward Zone), ca să nu mai zic – nici vorbă de întâlniri.
Şi nu, nici nu se pune problema, după ce s-a terminat, să “rămâneţi prieteni”. Ca să ce? Să vă întâlniţi la o cafea şi să vă povestiţi ultimele cuceriri?
Un film bun pe tema asta este “When Harry met Sally”. Însă nici acolo nu trebuie să luaţi totul de-a gata, cum ar fi finalul. Tocmai am explicat de ce. Treci prin filtrul minţii, şi înţelegi.

Da Capo al fine, vizionaţi şi învăţaţi:

Misterul – lovitură sub centură

Mie nu îmi plac site-urile de socializare. Nu dau date despre mine pe Internet. Un bărbat mi-a arătat odată cum se poate afla maternitatea la care s-a născut mama mea, dacă ai numele meu.
Într-adevăr, am făcut câteva teste. Da, pe Internet chiar poţi afla multe.
Iar într-o relaţie, asta distruge tot misterul.
Dacă te apuci să completezi toate secţiunile pe un site de socializare, deşi la început crezi că uşurezi munca altuia, rezumându-te în câteva cuvinte, înlături orice urmă de mister.

În dormitor am un paravan. Mă schimb după el, indiferent dacă sunt singură sau în compania cuiva. Nu e pudoare. Pudoarea se manifestă când faci sex cu lumina stinsă. Mă schimb după paravan pentru că am parte de un moment intim cu corpul meu. Înlătur masca de zi cu zi, publică(hainele), şi intru într-o sferă mult mai intimă a existenţei mele, căminul meu şi costumaţia mea favorită – costumul Evei. Se subînţelege că detest vestiarele publice.

Nu înţeleg site-urile de socializare. Vrei să îţi faci cunoştinţe noi? Mergi la film, şi intră în vorbă cu spectatorii după film: Ce părere au avut, cum li s-a părut?
Du-te la o cafenea. Mergi la un concert.
Eu nu m-am dat în vânt după socializat niciodată. Oriunde mă duc, lumea (bărbaţi şi femei) vin la mine. Şi în afară de asta, mă învârt în multe sfere, extrem de diferite.
Nu cred că avem nevoie de socializat pe Internet. Este o unealtă pentru extras informaţii, şi simplificat comunicarea. Nu pentru a-ţi crea prieteni noi.
Ştiţi cum se zice. Dacă te plictiseşti când eşti singur, înseamnă că nu ai o companie prea plăcută.

Cum am început

Evident, a început cu un băiat. Dar nu despre el vă povestesc acum.

Blogul acesta a apărut după ce o dorinţă de-a mea mai veche a devenit reală.
Am vrut să văd ce e dragostea. Şi am văzut. Sinceră să fiu, cred că am văzut mai mult decât voiam.
După ce am văzut, am analizat (sunt zodia Fecioară, o, Cinică Ironie!), am băgat la cap, şi am înţeles, am decis să fiu productivă.

În mediul în care lucrez, văd adolescente îndrăgostite. Care îl găsesc pe Făt-Frumos cel mult căutat (Doamne, 17 ani sunt o eternitate, când ai 18, nu?), şi se dăruiesc trup şi suflet.

Ca după 2 luni să îşi dorească să îl omoare.

Am cunoscut cupluri fidele unul altuia până la ultima suflare. Şi cupluri ce au trăit în minciună toată relaţia.

Exista atâtea teorii despre dragoste, şi toate se contrazic. O să le distrugem, una câte una, şi o să stabilim nişte idei de bază pe care să lucrăm.
Deşi este scris de o femeie, nu vă aşteptaţi la un blog plin de romantism. Unii spun că sunt insensibilă. Nu sunt. Altfel, ucideam până acum. Dar mă gândesc la persoanele care cunoscute lor şi susţin că “îi iubesc”. Sau mă rog, ce sentiment încearcă ele să imite.
Am respect pentru mamele lor. Mamele sunt cele mai crude animale de pradă existente, în fruntea lanţului trofic, înainte de rechini. Şi eu îmi respect duşmanii.

Bărbaţii vor arunca roşii în putrefacţie peste blogul meu. Femeie, ce ştii tu. Vedeţi voi, aici e cheia. Eu privesc din ambele puncte de vedere, ale bărbatului şi femeii. Dragostea nu este democraţie. Şi nici acest blog.