Cum am început

Evident, a început cu un băiat. Dar nu despre el vă povestesc acum.

Blogul acesta a apărut după ce o dorinţă de-a mea mai veche a devenit reală.
Am vrut să văd ce e dragostea. Şi am văzut. Sinceră să fiu, cred că am văzut mai mult decât voiam.
După ce am văzut, am analizat (sunt zodia Fecioară, o, Cinică Ironie!), am băgat la cap, şi am înţeles, am decis să fiu productivă.

În mediul în care lucrez, văd adolescente îndrăgostite. Care îl găsesc pe Făt-Frumos cel mult căutat (Doamne, 17 ani sunt o eternitate, când ai 18, nu?), şi se dăruiesc trup şi suflet.

Ca după 2 luni să îşi dorească să îl omoare.

Am cunoscut cupluri fidele unul altuia până la ultima suflare. Şi cupluri ce au trăit în minciună toată relaţia.

Exista atâtea teorii despre dragoste, şi toate se contrazic. O să le distrugem, una câte una, şi o să stabilim nişte idei de bază pe care să lucrăm.
Deşi este scris de o femeie, nu vă aşteptaţi la un blog plin de romantism. Unii spun că sunt insensibilă. Nu sunt. Altfel, ucideam până acum. Dar mă gândesc la persoanele care cunoscute lor şi susţin că “îi iubesc”. Sau mă rog, ce sentiment încearcă ele să imite.
Am respect pentru mamele lor. Mamele sunt cele mai crude animale de pradă existente, în fruntea lanţului trofic, înainte de rechini. Şi eu îmi respect duşmanii.

Bărbaţii vor arunca roşii în putrefacţie peste blogul meu. Femeie, ce ştii tu. Vedeţi voi, aici e cheia. Eu privesc din ambele puncte de vedere, ale bărbatului şi femeii. Dragostea nu este democraţie. Şi nici acest blog.

1 Comment

Comments RSS TrackBack Identifier URI