Jocul.
Mi-a fost dor de Joc. Am avut o pauză foarte mare, şi credeam că am ruginit. M-am surprins când am aflat că nu e aşa. Am dat după o perioadă foarte lungă de un jucător, care ştie cu ce se mănâncă jocul ăsta. Şi e foarte bun, avem scor egal în permanenţă.
Şi nu, nu mă refer la replici ieftine de agăţat sau astfel de tentative puerile. L-aş numi Jocul Seducţiei, dar e aşa un clişeu marca Cosmopolitan, încât îl voi numi doar Jocul.
Un Joc extrem de complex. Schema de bază e ca la v-aţi ascunselea. Când însă te aventurezi cu totul în el, devine un vertigo periculos. Aţi văzut cum atacă pumele vânătorii? Când ei vânează altceva, care a fost gonit în prealabil de pumă acolo, ca pradă falsă. Ei bine ceva similar. Tensiunea este indispensabilă, însă dublă.
Este tensiunea concetrării pe joc, analizatul mişcărilor, împletită cu tensiunea sexuală acumulată de aşteptare, de liniştea dinaintea furtunii.
Un pas greşit, şi ai pierdut.
Jocul nostru însă, se desfăşoară la un cu totul alt nivel. Tensiunea este triplă. Pentru că avem un factor adiacent, şi provocator. Concurenţa. Săptămânal, apare câte o acţiune în care noi doi suntem concurenţi pentru “premiu”.
Societatea bârfeşte, aşadar nici unul nu poate ceda. Ergo, totul se desfăşoară într-o arenă de circ, cu sala plină de spectatori şi noi doi sus, pe sârmă.
Amândoi era să cădem de câteva ori, însă ne-am redresat în ultimul moment. Amândoi pretindem că ştim ce vrea celălalt, însă defapt nu avem nici cea mai vagă idee.
Acum se strâng norii. Urmează o nouă furtună, deocamdată ne refacem după ultima şi aşteptăm vertictul, arbitrul să înmâneze premiul. Numai că de data aceasta e puţin diferit. De data aceasta ne-am pus de acord să împărţim premiul. Evident, fiecare trage alte ponoase din acest angajament, dar toate sunt sub o ceaţă impenetrabilă pentru ochiul celuilalt. Deocamdată suntem în expectativă, ne tatonăm, şi nu ştim care va fi următoarea mişcare, şi cui va aparţine.
Această creatură mă intrigă. Suntem de acord cu cele mai ciudate lucruri, şi ne contrazicem pe cele mai ridicole. Deşi avem aceeaşi viziune asupra lumii, ea se reflectă în oglindă. Observăm aceleaşi fapte din prisme diametral opuse; asta este într-un fel un impediment, deoarece ne ajută foarte mult la muncă să observăm situaţia prin ochii celuilalt, şi pentru că am realizat asta, niciodată nu îi spunem. Însă uneori, mai scăpăm, din neatenţie. Punct-avantaj la concurent.
Nu aş numi-o idilă de birou. În primul rând pentru că un birou este ultimul loc unde ne-ai găsi pe noi, şi pentru că nu este o idilă. Nu visăm la o relaţie cu 3 copii fericiţi, pentru că această relaţie este inutilă şi deranjanţă.
Deasemenea, sunt sarcini ce ne obligă să ne privim ochi în ochi. Acestea îndr-adevăr ridică ştacheta jocului, pentru că sunt cele mai dificile de împlinit cu sânge rece cum pretindem noi că avem.
Aşadar, propun un experiment masochist, dar fructuos în final. Câtă tensiune (psihică,sexuală,sentimentală) poate susţine o fiinţă umană până la eliberare? Va urma.
Leave a comment
No comments yet.
dragostesauiubire.wordpress.com 
Leave a comment